Tâlcuire
pentru Tereremul
ce se cântă în Biserica Ortodoxă
traducere din grecește de Venerabilul Antim Ieromonahul
Român (Craiovean de la Mănăstirea
Sfântul Sava din Ierusalim)
La anul o mie șase sute patruzeci si nouă (1649) de la
Hristos, s-au făcut întrebări și răspunsuri pentru ce în Biserica Ortodoxă
Răsăriteană se cântă Tereremuri
și a răspuns Ieromonahul Gherasim Vlahul și Criteanul zicând: “da, cu adevărat cântăm în Biserica Ortodoxă
Răsăriteană Tereremuri
si voi răspunde pe cât pot eu să socotesc după neputința vârstei mele și a
practicii, am tâlcuit, după cum se vede mai jos, lăsând la alții ca mai mare și
mai bogat și mai desăvârșit să dea răspunsul”.
Iar
tâlcuirea și adeverirea au fost astfel:
Oarecarele
Ieron din Venetiani, cu numele Iacov, cu pronumele Varvaros a întrebat pe
Întâiul Cântăreț Dimitrie Tamia, pentru ce pricină cântă Tererem în Biserica
Ortodoxă Răsăriteană, pentru care a răspuns Ieromonahul Gherasim Vlahul și
Criteanul, fiind rugat pentru aceasta de mai sus numitul Dimitrie Tamia.
Tâlcuirea minunată a Tereremului și cu dovezi de la feluriți Dascăli, căci bine
și cu pricină binecuvântată, se cântă de ortodocși în Sfânta lui Dumnezeu
Catolicească și Apostolească Biserică; și ia aminte bine.
Trebuie
să știm că Tereremul, care în sfințitele cântări se cântă, nu este așa simplu
și cum s-ar întâmpla, după cum oarecare fără de minte bârfesc, ci este cu temei
și cu bună socoteală după cum vom dovedi și asculta.
Fiindcă
Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât aicea în lume, nedespărțindu-se de ceruri și
fiindcă a unit cele cerești cu cele pământești și fiindcă s-au făcut o turmă
îngerii și oamenii, trebuie cu adevărat să se facă și un viers, de la îngeri și
de la oameni, adică după cum se face în cer, astfel si pe pământ, cu armonie să
se aducă cântări și laude lui Dumnezeu, pentru că îngerii în cer cu netăcute
guri și cu de-a pururea doxologii, pe Cel în Treime Doxologesc. Iar noi oamenii
fiindcă avem dorință sufletească și ne tragem de la dumnezeiasca dragoste, ne
nevoim ca să urmăm îngereștilor cântări ce neîncetat se fac, dar neputând
întocmai fiindcă ne opresc greutatea acestui material și pământesc trup, și
alta, pentru că nu s-a dat omului să cânte acele dumnezeiești și neîncetate
cântări pe care firea cea nematerialnică a fericiților îngeri în toate zilele
cântă Dumnezeului tuturor, pentru că noi avem materialnică limbă și
materialnice buze, și nu putem să le pronunțăm ca aceia, ci numai cât a voit
Dumnezeu să ne dăruiască ca să încăpem, deci mai înainte de iconomia
Întrupării, precum și după Întrupare și mai înainte de Întrupare viersul este
acela pe care l-a auzit Isaia cel cu mare glas, pe care-l cantau Heruvimii cu
glas evreiesc zicând: cados, cados, cados adică
Sfânt, Sfânt, Sfânt și iarăși la iconomia
Întrupării am auzit de la fericiții îngeri aceasta: Slavă
întru cei de sus lui Dumnezeu care glasuri se zic cu ton, adică
se pronunță cu deslușire numele acesta adica Sfânt
și acesta Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu
pentru aceasta și noi în toate zilele cântăm cu glas lămurit lui Dumnezeu. Dar
Teriremul acesta cu așa glas, nelămurit, de unde și noi l-am luat de la
dumnezeieștii prooroci, care zic că au audiat glasuri în cer, ca un glas de ape
multe, și aceasta este adevărată pentru că după cum glasul și sunetul apei este
sunet și nu cuvânt, și îngerii astfel cântă cu nespuse glasuri după cum zice și
cel ce s-a suit până la al treilea cer Pavel Apostolul, graiuri nespuse, adică
viers și armonie fără cuvinte, și aceasta după cum teologhicește se înțelege
Tereremul, nu înseamnă alta nimic fără numai neînțelegerea Dumnezeirii. Pentru
că precum nu poți să înțelegi cuvânt din Tererem, nici Dumnezeirea nu o poți
înțelege. Dar ce înțelegi? După cum și de la Dumnezeire, și de la tererem
înțelegi pronia și atotputernicia și celelalte isprăvi ale neînțelesei și
fericitei Dumnezeiri. Încă se zice și glas de bucurie, după David, adică după
cum omul auzind se bucură, de asemeni înțelegând cu nespuse cuvinte pe Dumnezeu
se bucură. Și pe cât nu Îl poți pricepe, pe atâta însetezi de Dânsul, și pe cât
nu Îl poți pricepe, pe atâta mai mult Îl dorești. Așa și Tereremul: cât ți se
pare că nu însemnează nimic pe atâta este dorit a se cânta, pe cât mai mult se
cântă muzica cea bine întocmită și îngerilor următoare, pe atâta veselește
inimile. Glasul acesta de neînțeles îl însemna de Dumnezeu înțelepțitul David
când zicea sunetul celor ce prăznuiesc,
nu a zis cuvântul sau graiul, ci numai sunet singur și viers pentru că din câte
au auzit proorocii n-au înțeles alta numai decât aceasta: Aliluia!
Pentru aceasta și Biserica voind ca să nu se lipsească de graiurile cele ce se
pronunță și de cele ce nu se pronuntă, cântă îndoit, și cuvinte cu grai și
glasuri neînțelese, adica cu Tereremul arată Dumnezeirea cea nespusă.
Altă
tâlcuire, și ia aminte!
Niciun
lucru Biserica cea Catolicească și Apostolească a lui Hristos din început nu a
făcut în zadar, ci toate cu temei și cu înțelegere și cu predaniile celor de
demult părinți și dascăli, și nici o shimă sau cuvânt este care să nu însemne
ceva, lucru înțeles, istorie, minune și taină a Dumnezeului a toate. Dar cei
mai mulți astăzi urăsc învățătura și cinstesc necunoștința ca cunoștință și
răutatea mai mult decât fapta bună, și înaintează cei vicleni iar vrajitorii
procopsesc spre rău înșelând și înșelându-se, pentru a acoperi goliciunea
nebuniilor, îndrăznesc să zică că teriremul a cereștii armonioasei musichii
este lucru necuviincios, neștiind nici pricina nici dovezile. Iar cât pentru ca
să cunoască cum că Teriremul acesta este un viers închipuitor și înseamnă multe
și felurite lucruri, pot după tâlcuire și adeverire să cunoască că nu este așa
simplu și la întâmplare ci cu sfârșit și cu înțeles.
Și
întâi, glasul acesta nedeslușit însemnează pe Sfânta și Cea de o ființă și
nedespărțită Treime, al doilea, iconomia Întrupării, al treilea, Viața
însuflețită, pe om și Sfânta Înviere a lui Hristos și a noastră a oamenilor, al
patrulea, întoarcerea adică stricarea musiceștilor organe cu care cântau Elinii
cei nebuni și necredincioși, al cincilea, datoria firească pe care trebuie să o
facem către Dumnezeu.
Întâi
cum însemnează pe Sfânta Treime ascultă aceasta: după număr se înțelege trei
sute și înseamnă că după cum într-o literă singură sunt trei numere - o sută și
de două ori câte o sută, trei sute - așa și Sfânta Treime în trei Fețe: Tatăl,
Fiul și Duhul, o Fire și trei Fețe, o Dumnezeire dar în trei Ipostasuri după
cum și acest T este o literă dar cuprinde
trei sute.[1] Și
iarăși , cele trei numere ( 3 de 100) sunt toate desăvârșite pentru că fiecare
cuprinde în sine câte zece zeciuri (10 de 10) care însemnează cum că și cele
trei Fețe ale lui Dumnezeirii sunt desăvârșit Dumnezeu-Fiul și desăvârșit
Dumnezeu-Duhul Sfânt; și iarăși, cealaltă literă adică r însemnează
pe Dumnezeu Tatăl ca o rădăcină și ca un izvor al Dumnezeirii. Cei doi r înseamnă împreunarea dintre Fiul și Duhul cu
Dumnezeu Tatăl. Pentru că precum și T
împreunându-se cu doi r se
face melosul astfel și Dumnezeieștile Fețe împreunându-se toată zidirea o
chivernisesc, adică Tatăl chibzuiește, Fiul face și Duhul cel prea Sfânt
sâvârșește.
Al
doilea. Însemnează iconomia întrupării după cum am zis, și ia aminte: T și r nu
este chip să se împreune și să facă melos pentru că T
nu este glasnic și r de asemenea, și nu pot să facă
glas, și sunt amândouă împotrivă, cea dintâi este nemiscată, cea de-a doua este
neprefăcută și neschimbată, prin urmare, când vor fi amandouă la un loc nu se
face niciun melos, dar când va mijloci e adică glasnica, atuncea se face melos, se
face și unirea, și va să zică T
adică omenirea a fost fără de glas și nemiscată, nici nu se mișca spre fapta
bună nici nu slavoslovea pe Dumnezeu, nici nu se asemăna lui Dumnezeu. Dumnezeu
iarăși neschimbat, adică acelea ce le avea firești nu se putea să se schimbe,
adică să se prefacă Dumnezeu în om, și iarăși omul să se facă Dumnezeu, era cu
necuviință pentru că atuncea era să fie doi Dumnezei, și aceasta este cu totul
fără de rânduială. Dar ce se face? A venit e
adică Mesia Hristos și a mijlocit între amândouă părțile (pentru că e este mijlocul numărului zece) și a împreunat
pe T cu r
adică omenirea cu Dumnezeirea, și s-a făcut un melos prea dulce, Dumnezeu
iarăși Dumnezeu și omul iarăși om, însă împreunate amândouă, Dumnezeu și om
întru o ființă a Fiului și Cuvântului după cum și cele două (t și r) ne
glasuiesc întru o glasnică (ter) pentru aceasta Biserica cântă acest Tererem
prin care închipuiește pe cea mai presus de fire după Ipostas, unirea
Dumnezeirii și a omenirii.
Al
treilea arată cum Tereremul este o Viață însuflețită și însemnează Dumnezeiasca
Înviere adică: cum Fiul lui Dumnezeu a biruit moartea, și nu ne mai stăpânește
ca mai înainte, nu va mai putea încă stăpânia morții, după cântarea teologiei.
Pentru aceasta mai înainte de iconomia Întrupării cânta Sinagoga iudeilor cu
organe neînsuflețite adică cu trâmbițe cu strune și organe, după cum zice și
scriitorul de cântări David Împăratul și Proorocul: Lăudați pe El în timpane și în hore, în
psaltire și în alăută arătând că atuncea firea omenească era ca o
alăută neînsuflețită având trebuință de a o porni altul. Dar acum având pe
Hristos înviat, pe Cel ce este cu adevărat viața, după cum zice și singur Eu sunt viața nu mai trebuiește cea
neînsuflețită, ci cea vie cu glasuri vii precum te re ri cește melosul acela,
pe care cei vechi îl te re ri sau cu timpanele și cu strunele. Pentru aceasta
Tereremul cel de acum este mai vrednic decât cel neînsuflețit după cum și viața
este mai bună decât moartea.
Al
patrulea, cântăm Tereremul, spre răsturnarea rânduielii celei vechi a Elinilor,
care cu organe neînsuflețite, pe neînsuflețiții lor dumnezei slăveau, pentru că
muzica este de trei feluri după cum zice Platon: întâi cea din gură, a doua cea
din gură și din mâini iar a treia din mâini. Cea din mâini este aceea pe care o
cântă nesimțitorii elini celor mai decât dânșii nesimțitori ai lor dumnezei,
cea din gură și din mâini este a evreilor care cântau Dumnezeului Celui Viu,
dar avea cugetul mai trupesc și neîmpreunat cu simțirile. Cea din gură este a noastră a Creștinilor
care cântăm Sfântului Dumnezeu cu duhul, adică cu sufletul și cu cugetul, și
aceasta cu socoteală adevărată, cu glasul cântăm și nu cu acele neînsuflețite
organe, pentru că numai singur glasul însemnează pe Dumnezeire, pentru că
glasul este nematerialnic iar dacă îl scrii pe hârtie ia materie, așa și
Dumnezeirea pentru că Dumnezeirea este fără materie. Iară după ce S-a scris în
preacurată hârtie, în Preasfânta Fecioară a luat materie. Pentru aceasta marele
Iustin Filosoful și Mucenicul în cele o sută și șapte întrebări și răspunsuri,
dovedește cum că organele cele neînsuflețite ale elinilor au fost spre amăgire,
și cum că cu sunete și cu jocuri făceau urâtele lor serbări. Pentru aceasta
Catoliceasca și Apostoleasca Biserică a ortodocșilor le leapădă. Acestea, după înțeleptul Augustin, și ne
poruncește ca numai cu singur și care veselește sufletul si-l trage către
Dânsul dor, să cântam. Pentru aceasta noi cei ce ne închinăm și slujim lui Dumnezeu
celui viu cu glas viu Îi te re rim teriremurile.
Al
cincilea, care arată cum că și firea ne tâlcuiște mai bine adevărul și ia
aminte cum toate păsările cerului adică ale văzduhului, cum dimineața privind
icoana lui Dumnezeu adică pe soare, că și acesta este icoană neînsuflețită,
toate ciripesc văzându-l, și fiecare după felul ei cântă acestui soare, și se
bucură că se depărtează întunericul și vine lumina.
Acestea
mi se pare că sunt de ajuns, de a socoti, de a încredința cum că în Sfânta
noastră Biserică Tereremul nu e așa simplu sau la
întâplare, ci cu socoteală și sfârșit binecuvântat, mai ales că Biserica nu
poate să greșească, încât poți înțelege din acestea că dacă l-a primit Biserica
nu este greșit ci întru slava lui Dumnezeu Celui ce ne luminează pe noi. Amin.
Transcris din Matimatar
Biblioteca
Mănăstirii Bucium
13.01.2014
G.A.
download acest articol aici
[1]
În alfabetul grecesc fiecărei litere
îi corespunde un număr și după cum s-a
arătat mai sus literei T îi corespunde cifra 300.
