Contact

Contact:
robii_domnului-owner@yahoo.com

Translate

Irmos frumos viersuitor

vineri, 28 noiembrie 2014

Colocviul „Muzica bizantină în Principatele Române.

200 de ani de la Reforma Hrisantică”


       Marți, 2 decembrie 2014. ora 18.00, va avea loc în Aula Magna a Universității de Agronomie din Iași colocviul cu tema „Muzica bizantină în Principatele Române. 200 de ani de la Reforma Hrisantică”. Evenimentul, organizat de către Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași și Mitropolia Moldovei și Bucovinei în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, cu Seminarul Ortodox „”Sf. Vasile cel Mare” și Asociația Culturală „Byzantion” din Iași, este primul din țară dedicat celor 200 de ani de la oficializarea, la Constantinopol, a primei școli psaltice cu predare în noul sistem semiografic.

       După ce Universitățile de Stat din Atena și din Salonic, în colaborare cu mitropoliile locale și cu sprijinul unor mănăstiri și asociații culturale elene au organizat importante manifestări internaționale de muzicologie, organizatorii ieșeni își propun, atât prin prezentări științifice cât și prin momente de interpretare psaltică, evidențierea rolului avut de către Principatele Române, prin mitropoliții, domnitorii și intelectualii români și greci ai începutului de secol XIX în acceptarea, susținerea și promovarea Noii Metode elaborate de către cei trei dascăli constantinopolitani, Hrisant de Madyt, Hurmuz Hartofilax și Grigorie Protopsaltul.

   Reforma notației psaltice a însemnat pentru muzicală bisericeascăromânească o poartă larg deschisă spre mult așteptata românire a cântărilor, prin contribuția fundamentală a celor trei mari dascăli români, Macarie Ieromonahul, Anton Pann și Dimitrie Suceveanu, la care se alătură nume sonore precum Nectarie Frimu, Ghelasie Basarabeanul, Visarion de la Neamț ș.a.

       Tot acum, cu sprijinul direct al luminatului și vizionarului mitropolit-cărturar Veniamin Costachi, cel care avea să reprezinte o sursă de inspirație, prin activitățile sale cultural-educaționale pentru mitropolitul muntean Dionisie Lupu, s-a făcut trecerea de la manuscris la tipăritură, de la predarea cu ajutorul dascălilor greci la învățământul exclusiv în limba română.


    Despre diferențele între noua și vechea notație, despre elementele de noutate ale Reformei, despre prețuirea și jertfa adusă de dascălii și ierarhii români la propovăduirea muzicii Sfinților Părinți imnografi ne vor vorbi profesorii invitați (monah Filotheu Bălan, pr.asist.dr. Gabriel Nastasă, lect.dr. Zamfira Dănilă, prep.drd. Adrian Sîrbu).

    Mesajul muzicologic va fi potențat de sonoritățile monodice ale compozitorilor români, prin interpretările corurilor psaltice Basileus al Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare” și Vasiliana al Liceului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași (dirijor diac. Mihai Ursache), IosifNaniescu al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași (dirijor pr. Gabriel Nastasă), Floralia al Secției de Muzică Religioasă a Universității de Arte din Iași și Byzantion (dirijor Adrian Sîrbu).

Adrian Sîrbu

joi, 20 noiembrie 2014

Mari protopsalți români ai secolelor XIX și XX

Macarie Ieromonahul

 Viaţa

S-a născut pe la 1775-1780 în satul Perieti, judeţul Ialomiţa. A rămas orfan de mic şi asemenea surorii sale, ia drumul mănăstirii. Astfel, ajuns la Căldăruşani, Dositei Filitti, mitropolitul Ţării Româneşti i-a remarcat calităţile intelectuale şi muzicale. A avut şi un frate, Voicu Periţeanu, stornic, care se interesa de tipărirea cărţilor lui Macarie.

Şi-a însuşit muzica bisericească în sistema veche de la protopsaltul Constantin, iar sisteme nouă de la Petru Efesiul, între 1817-1818; în 1819 va fi numit “dascăl de muzichie” la şcoala de pe lângă Mitropolia din Bucureşti, ulterior devenind inspector al mai multor şcoli de acest gen.

Lucrul cel mai important săvârşit de Macarie este tălmăcirea cărţilor de cântări bisericeşti “pre limba patriei”.

În 1823 tipăreşte: Teoreticonul, Anastasimatarul şi Irmologhionul, primele tipărituri muzicale psaltice în limba română cu caractere chirilice, la Sibiu.

În 1827 a tipărit la Bucureşti Tomul al II-lea al Antologiei.

Stabilit la Căldăruşani, în 1834 e numit directorul tipografiei înfiinţată de Mitropolitul Grigorie  Dascălul.

În 1835 s-a îmbolnăvit de paralizie (“dambla”) şi sub îngrijirea surorii sale, moare la mănăstirea Viforâta.

Meritele sale de bază sunt: traducerea textului cântărilor în limba naţională, găsirea formulelor celor mai potrivite, fiind animat de un patriotism înflăcărat.

Opera 

1.      Teoreticianul – cuprinde teoria muzicii: semne, trepte, scări, mărturii, ftorale etc.

2.      Anastasimatarul bisericesc – fiind o traducere a celui grecesc, aparţinând lui Petru Lampadarie (+1777). Stilul cântărilor e liniştit, cursiv, cu puţine cromatisme.

3.      Irmologhion sau catavasier muzicesc – cuprinde catavasiile praznicelor împărăteşti şi ale Născătoarei de Dumnezeu, ale Triodului şi Penticostarului. Axioanele de aici sunt piese de o rară frumuseţe melodică.

4.      Tonul al doilea al Antologiei

5.      Prohodul Domnului – Buzău, 1836. E tradus şi versificat în româneşte de el. 

 Alte lucrări în manuscris: Stihirarul, Papadichia, Irmologhion – Calofonicon, Pricesnier, Liturghier, precum şi cântări speciale: Canonul Floriilor, anixandare, cântarea Sf. Ambrozie, “O, prea frumoasă pustie”, “Vai mie înnegritule suflete” etc.

El s-a ţinut de originalul grecesc, cauză a puternicei influenţe a grecilor stabiliţi în Principate şi apoi, călugăr fiind, conştiinţa păstrării nealterate a cântărilor aparţinând Sfinţilor Părinţi şi deci inspirate de Duhul Sfânt.

Cărţile sale constituie un punct de reper pentru protopsalţii de după el.




                    Anton Pann 

                           Viaţa


-          S-a născut în satul Sliven din Sudul Dunării (Bulgaria), între 1796-1798 din părinţii Pantoleon sau Pandele Petroveanu (valah) şi Tomaida (grecoaică).

-          Rămâne orfan de tată de mic copil. Din pricina războiului ruso-turc (1806), familia ajunge în Chişinău, unde Anton a cântat în corul catedralei.

În 1812 se refugiază în Bucureşti, unde a învăţat muzica bisericească cu Dionisie Fotino şi la şcoala lui Petre Efesiul.

În 1820 s-a căsătorit cu Zamfira Agurezan, cu care a avut un fiu, Lazăr, viitor preot.

Ajunge protopsalt la biserica “Sf. Nicolae - Șchei”, în Braşov.

Între 1826-1827 e numit profesor de muzică la Şcoala Episcopiei din Râmnicu-Vâlcea.

În 1828 urmează la Bucureşti cursurile colegiului Sf. Sava, fiind şi psalt la biserica Olteni şi profesor de muzică la şcolile naţionale din Bucureşti.

În 1842 e numit de Mitropolitul Neofit profesor al Seminarului “Central” până la moartea sa, la 2 nov. 1854, răspus de tifos exantematic.

Opera

-          continuă munca de “românire” a cântărilor bisericeşti concomitent cu Macarie Ieromonarhul, având însă rezultate mai bogate, tipărind 14 cărţi:

1)      Noul Doxastar – cuprinde stihurile şi slavele sărbătorilor împărăteşti şi ale sfinţilor de peste an.

2)      Bazul teoretic şi practic al muzicii bisericeşti (Gramatica melodică).

3)      Irmologhia. (Catavasier)

4)      Epitaful (Slujba Înmormântării Domnului) – Prohodul.

5)      Kalofonicon.

6)      Heruvico-Chironicar – 3 volume.

7)  Prescurtare din Bazul muzicii bisericeşti şi din Anastasimatar.

8)      Rânduiala Sfintei Liturghii.

9)      Păresimier – cântări din Postul Mare.

10)  Privighier – vecernie cu priveghere.

11)  Antologia muzico-eclesiastică.

12)  Antifoane.

13)  Noul Anastisimatar.

14)  La Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare şi a Sfântului Ioan Gură de Aur.

El a îmbinat cultura orientală cu tendinţele înnoitoare ale Apusului; melodiile sale sunt scurtate, multe compuse de el însuşi acolo unde era nemulţumit de originalul grecesc al lui Dionisie Fotino. Acţiunea lui de românire are un caracter naţional şi mai pronunţat, mai progresist. 



Dimitrie Suceveanu 

Viaţa

-          s-a născut în Suceava în 1813, a murit la 18 ianuarie 1898. Familia s-a mutat la Iaşi, unde copilul studiază la Sf. Trei Ierarhi si apoi urmează şcoala de psaltichie înfiinţată de Veniamin Costache, avându-l ca profesor pe grecul Gheorghe Paraschiade, iar colegi: Nectarie Frimu, Manolache Zmeu etc.

-          Apoi va fi profesor la câteva biserici din Iaşi, iar în 1837 va fi numit cântăreţ II la Catedrala Mitropolitană.

-          În 1844 e numit profesor de psaltichie până la pensionarea în anul 1890.


Opera

            În 1848 a tipărit la Iaşi cărţile lui Macarie.

       Între 1848-1856 a pregătit pentru tipar “Idiomelarul unit cu Doxastarul”, (apare la Neamţ, 1856-1857 cu 2 părţi:

1)    sthihiri , slave ale sărbătorilor împărăteşti şi sfinţi mari;

2)   Cântări din perioada Triodului şi Penticostarului). Cartea e dedicată Mitropolitului Sofronie Miclescu. Cântările au fost traduse după Idiomelarul lui Hurmuz Chartofilax şi după Doxastarul lui Petru Lampadarie.

A mai tipărit Prohodul Domnului (Bucureşti, 1891). A compus: heruvice, axioane, polielee, anixandare etc.

Idiomelarul său e o capodoperă indiscutabilă, punând în acord linia melodiă cu textul, dând melodiilor cursivitate.


Ştefanache Popescu

 Viaţa

- s-a născut la Cazanlâc. Rămâne orfan de tată, un unchi îl ia la Brăila, îi moare şi mama. Ajunge la şcoala de muzichie a lui Anton Pann. El va ajunge protopsalt în paraclisul domniţei Anastasia, la biserica Bratu-Boteanu, Sf. Constantin, Colţea, Sf. Apostoli, Sf. Ionică Moldoveni.

         Între 1865-1880 va fi numit profesor de muzică la Seminarul “Central”, iar între 1880-1893 va preda şi la Seminarul “Nifon Mitropolitul”.

     Face primele încercări de transcriere a notaţiei psaltice. Face parte din comisia de selectare a cântăreţilor bisericeşti.

     A murit la 2 oct. 1911, fiind înmormântat la mănăstirea Zamfira.

Opera 

1. Colecţiuni de cântări bisericeşti – cupride cântări la Utrenie şi Liturghie.

2.  Prohodul Domnului.

3. Manual de muzica bisericească – cuprinde doxologii originale.

4.  Anastasimatarul practico-teoetic, prescurtat.

5.  Carte cu diferite imne şcolare.

       Stilul său e cel tradiţional al înaintaşilor săi, Macarie şi Anton Pann.

    El a introdus în muzica bisericească “tactul îndoit”, un fel de alla breve din muzica occidentală.



Ion Popescu Pasărea 

Viaţa

       S-a născut la 6.08.1871, în localitatea Pasărea (Ilfov), din părinţi bine-credincioşi: preotul Zaharia şi prezbitera Maria.

      Învaţă la şcoala primară din satul natal, iar din 1884 se înscrie la Semianarul “Nifon Mitropolitul”, avându-l ca profesor pe Ştefanache Popescu, căruia îi va urma la catedră.

    Din 1893 e cântăreţ la câteva biserici din Bucureşti, absolvind ulterior şi Conservatorul. Va fi numit profesor la cele două Seminarii pâna în 1936, când va fi înlocuit de pr. Grigore Costa la Seminarul Central şi de arhidiaconul, Anton V. Uncu la Seminarul Nifon.

       A fost profesor de muzică bisericească şi la Conservator (1905-1912) şi la Academia de Muzică religioasă din Bucureşti (1928-1930; 1932-1941).

      El a fost un înflăcărat promotor al uniformizării cântărilor liturgice tradiţionale.

     Melodiile sale sunt simple, atrăgătoare; armonizări pe două voci se doresc a fi accesibile corurilor săteşti, formate cel mai adesea din şcolari.

Opera  

        Slujba Sf. Spiridon, Bucureşti, 1895; Colecţiune de imne şcolare compuse de Ştefănache Popescu, Pană Brăneanu şi alţii, Bucureşti, 1900; 

     Podobiile, troparele Învierii şi alte cântări din Triod şi Penticostar, Bucureşti, 1904; 

      Cântările Sfintei Liturghii, Bucureşti, 1905; 

     Catavisierul,  Bucureşti, 1908 şi 1927; 

     Cântările vecerniilor de sâmbătă seara, Bucureşti, 1931; 

     Liturghierul de strană,  Bucureşti, 1931; 

     Noul Idiomelar, Bucureşti, 1933, 

    Cântările Sfintei Liturghii pe notaţie liniară pentru trei voci, Bucureşti, 1934; 

   Cântările Sfintei Liturghii, Craiova, 1940; 

   Colecţiune de cântări bisericeşti alese, Bucureşti, 1921, 1925; 

   Culegere de cântări bisericeşti ce se cântă de către preoţi, Bucureşti, 1940 şi altele.

La acestea să mai adăugăm şi “Principii de muzică bisericească orientală (psaltică)”, Bucureşti, 1897, 1923, 1939, 1942.

   I. Popescu Pasărea a creat cu adevărat o epocă în muzica bisericească românească. Tipăriturile sale muzicale le găsim şi astăzi pe la bisericile şî mănăstirile din toată ţara. A abordat şi studii de istoria muzicii psaltice şi chiar probleme de muzicoogie mai speciale, cum ar fi interferenţa între muzica populară şi cea psaltică la români, constatând  că şi una şi alta au exercitat influenţe asupra celeilalte. În sensul acesta afirma că cele mai frumoase cântări pe glasul 5, compuse de Anton Pann, Ştefănache Popescu şi alţii, sunt influenţate de geniul popular românesc, fără însă ca acestea să se abată prea mult de la tiparele cântării bizantine.

   Se referea la Tatăl nosrtru, Crezul, Răspunsurile pe glasul 5, Doxologia agem şi hisar compuse de Anton Pann, la Axionul agem compus de Ştefănache Popescu şi la compoziţiile sale: “Nădejdea mea”, Taina creştinătăţii, Acum slobozeşte şi Fericirile pe glasul 5.

     Sau invers: cântări populare create mai târziu au împrumutat ceva din muzica psaltică. Se referea în special la cântecul revoluţioanar “Mugur, mugurel”, pe care îl compară cu Ziua Învierii.

   A murit la 10 aprilie 1943, fiind prohodit de un sobor mare de preoţi la biserica Sf. Spiridon Nou, iar somnul de veci şi-l doarme lângă părinţii săi, în cimitrul mânăstirii Pasărea.